VALEA JIULUI NU MAI ARE NICI UN TREN DE PERSOANE

0

Călătorii vor fi nevoiţi să circule cu maxi-taxi sau taxiuri între Lupeni şi Petroşani, dat fiind faptul că singurul operator feroviar care avea curse între aceste destinaţii, a fost suspendat. Regiotrans nu mai are voie să-şi pună vagoanele în mişcare din cauza faptului că nu a trecut testele de siguranţă.
Începând cu data de 17.03.2015, potrivit informării Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română, din cadrul Ministerului Transportului, unei societăți comerciale din România, având ca obiect de activitate efectuarea de activități de transport feroviar de călători, îi este interzis să efectueze operaţiuni pe căile ferate din România, până la obţinerea unui nou certificat de siguranţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Această măsură va afecta călătorii care circulă pe rutele deservite de societatea menţionată (50 de rute de pe regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Timişoara).
În județul Hunedoara, societatea în cauză deservește rutele Simeria – Hunedoara și Petroșani – Lupeni.
 

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here