Un colonel hunedorean va coordona o forță internațională în Afganistan

0
Colonelul Mihai Iosif ocupă funcția de adjunct al inspectorului şef la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara și se află la a treia misiune internaţională.  Ofițerul a fost desemnat, pe durata misiunii sale de un an (2016-2017), să fie Ofiţerul Coordonator al EUROGENDFOR în Afganistan (Forța de Jandarmerie Europeană – EGF). În această calitate, jandarmul român colaboreaza strâns cu ofiţerii reprezentanţii celorlalte naţiuni membre EGF, în reprezentarea EUROGENDFOR în Afganistan.
Ofițerul deține totodată funcția de Consilierul Senior al Șeful de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan (MoI CoS), contribuind zilnic prin experiența sa profesională la consolidarea Ministerului de Interne Afgan – structura esenţială pentru stabilitatea şi funcţionarea statului afgan.
 
În calitate de Consilier Senior al Şefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan, ofițerul jandarm român își aduce contribuţia prin consilierea de specialitate a  Şefului de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan, MG Rahimullah Burhani, în domeniile pe care acesta le are în subordine: Drepturile omului, femeilor şi ale copiilor, Relaţii Publice, Relaţii Internaţionale, Poliţie Comunitară, Apel de Urgenţă 119, Securitatea, paza şi accesul în sediul MoI etc.
 
Consilierea liderilor de rang înalt din Ministerului de Interne Afgan este o parte integrantă a NATO Resolute Support Mission – RSM derulată în Afganistan. Misiunea îşi concentrează efortul pe latura de Consiliere, Consultanță și Asistență (Train, Advice and Assist – TAA), iar personalul specializat din Comunitatea Internațională (IC) este coloana vertebrală a acestui efort.
 
Ofițerul român a demonstrat nu numai abilităţi de consiliere la nivel strategic a partenerilor afgani, dar şi capacitatea de a face parte dintr-un Stat Major NATO, reuşind să se coordoneze perfect cu personalul RSM şi cel al partenerilor internaţionali din cadrul ambasadelor şi entitatilor non-guvernamentale, în rezolvarea problemelor şi nevoilor identificate în special la nivelul domeniilor conduse de Şeful de Stat Major din Ministerul de Interne Afgan (MOI CoS).
 
Printre proiectele de nivel strategic în care este implicat se numără: Proiectul privind Modernizarea Centrului de Apel de Urgenţă 119 (119 Call Center), Proiect privind stabilirea nevoilor bugetare necesare unui Centru de Pregătire a Câinilor de serviciu (MoI K9 Project) şi Selecţionarea personalului MoI în participarea la programe de pregătire în străinătate (SUA, Europa, Asia)
În luna august 2016, colonel Mihai Iosif a fost decorat cu medalia Armatei Americane Combat Action Badge (US Army CAB) pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea misiunilor încredinţate.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here