UITE PENTRU LEFURILE CUI AU TRUDIT MINERII!

0

Începând de la vârful Complexului Energetic Hunedoara şi până la departamentele din subordine, cei aflaţi pe funcţii de conducere au avut salarii de zeci şi sute de milioane de lei vechi. Au fost remuneraţi bine, nu după buget, însă performanţele lor manageriale se văd cu ochiul liber. Complexul Energetic Hunedoara ar putea fi divizat, să dea faliment şi doar o minune îl mai poate aduce pe linia de plutire.
Conform declaraţiei de avere publicată în 2014, Aurel Niculescu- director general CEH, a avut o leafă de peste 611 milioane de lei vechi.
Adjunctul său, Nicolae Drăgoi, a avut un venit de la CEH de peste 530 de milioane de lei vechi la care se mai adaugă şi venitul ca membru al Consiliului de Administraţie al CEH. Directorul economic al CEH stă cel mai bine, Maria Ciobanu încasând de la complex un salariu anual de peste 1,1 miliarde de lei vechi. La această sumă se mai adaugă, tot de la CEH, încă 241 de milioane de lei vechi (membru în comisia de privatizare a companiei), privatizare care încă nu s-a făcut şi orice investitor normal la cap nu şi-ar da osteneala să se uite la un mastodont cu “performanţele” economice ale CEH-ului. Un alt specialist căruia îi poate fi reproşată situaţia economică de astăzi a Complexului Energetic Hunedoara este Stamin Purcaru, fost şef în minerit şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei. În această calitate Purcaru a încasat, conform declaraţiei de avere din 2014, nu mai puţin de 186 de milioane de lei vechi de la CEH. Auditul actualei conduceri a CEH va fi una cu surprize spun sursele noastre şi nu ar fi exclus să aflăm că şefii remuneraţi bine au tăiat frunză la câini ori mai rău.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here