TRATAMENT PREFERENȚIAL PENTRU UN INDIVID CARE ȘI-A ÎNJUNGHIAT TATĂL

0

Cel puțin uluitorare este o scenă petrecută, ieri seară, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani. Un tânăr din Lupeni, suspectat de tentativă de omor, asta după ce și-a înjunghiat tatăl în noaptea de luni spre marți, a fost adus la audieri la procuror ca la ziua porților deschise. Mai exact, individul fără îndoială periculos dacă a dat cu cuțitul în propriul părinte, a fost coborât din mașina poliției fără cătușe la mâini. Nu punem la îndoială faptul că polițiștii care-l escortau sunt pregătiți să facă față unui atac însă procedura, din câte știm noi, este cu totul alta. Suspectul trebuie neapărat încătușat dată fiind situația de pericol, cel puțin așa ar fi normal dacă ne gândim că până și găinarii sunt aduși cu brățări la mâini. Poate ne înșelăm și procedura a fost respectată, iar dacă este așa așteptăm o precizare de la purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Dar nu este totul iar suspectul având parte și de alte favoruri am zice noi. Acum nu știm dacă pentru a colabora sau pentru că tratamentul medical impunea, poate şi fumatul e pe rețetă în ziua de astăzi. Mai precis ne referim la țigara fumată de individ în sediul de parchet, chiar în incinta unde trebuia audiat bănuim
noi. Aici legea este clară cu privire la fumatul în instituțiile publice iar Parchetul sigur este o instituție de stat și publică. Ca să nu fim acuzați de rea intenție punem și dovada la cele semnalate în articol, respectiv proba video. Poate cineva este interesat să vadă dacă totul s-a făcut ca la carte în cazul acestui suspect de tentativă de omor, respectiv CSM-ul, IPJ-ul ori IGPR-ul.

TRATAMENT PREFERENȚIAL PENTRU UN INDIVID CARE ȘI-A ÎNJUNGHIAT TATĂL. from Robert Wagner on Vimeo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here