Traficant de droguri- "albit" pentru că era nepot de judecătoare

0

Nepotul unei judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia, prin în flagrant cu droguri alături de alți traficanți, a fost scos  dosarul penal ca printr-o minune. Declarațiile învinuitului care era minor la acea dată au dispărut din dosarul de cercetare penală, deși erau probe temeinice dat fiind faptul că-și recunoștea fapta. Procurorul Mureșan de la DIICOT Alba, ar fi ajutat la manevră susține chiar o avocată care avea implicare în dosar. O înregistrare audio arată cum traficantul prin în flangrat a fost scăpat doar pentru că era nepot de magistrat. Intervenția a fost făcută de o grefieră de la Curtea de Apel, iar avocata care i se destăinuie comisarului șef Traian Berbeceanu de la BCCO Alba, spune că a rămas uluită de cum a fost mușamalizat cazul. Binînțeles că traficantul a rămas cu cazierul curat.
Audio: Avocat/ Berbeceanu

Afirmațiile avocatului pot fi și astăzi verificate de structurile statului dacă ar fi cineva interesat să stârpească corupția și caracatița din justiție. Un punct de plecare este dat chiar de avocat, care a arătat cum referatul procurorilor care au încadrat fapta ar fi trebuit să ajungă la Barou, însă n-a mai ajuns nici după un an.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here