Senatorii dezbat şi votează astăzi moţiunea simplă „Justiţia – victimă sigură în mâinile lui Toader”

0

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, intitulată “Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader”, şi iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului, începând cu ora 16,00, potrivit site-ului acestui for legislativ.

În moţiune se solicită “încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti”.

Semnatarii moţiunii îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la “modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi a statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României”.

De asemenea, liberalii îi cer ministrului Justiţiei să sprijine iniţiativa legislativă a PNL de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here