România, lovită de un ciclon care aduce fenomene periculoase!

0

Un ciclon care va traversa în următoarele zile România aduce fenomene meteo periculoase. Ploi abundente, iar pe alocuri, în special în zona de sud se vor semnala furtuni cu fulgere şi tunete.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat ploi în toată ţara, începând de joi după-amiază, până luni dimineaţă. Pe alocuri, ploile vor avea caracter de furtună, cu fulgere, mai ales în jumătatea de sud a României.  Cantităţile de apă vor depăşi local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia şi zonele montane aferente, 30…40 l/mp. În intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile şi vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării.

Vremea se va menţine închisă, vineri, şi temporar vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, posibil însoţite izolat de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice – sud-vestice, 30…40 l/mp. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 3 şi 10 grade.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here