Râul Alb salvat în instanță

0
Federația Coaliția Natura 2000 România salută decizia Curții de Apel Alba Iulia, care a făcut dreptate în speța Râul Alb—Munții Retezat. Prin decizia deliberată la sfârșitul săptămânii trecute, magistrații au anulat aprobarea emisă de Agenția de Protecție a Mediului Hunedoara, pentru proiectul ‘Construire și exploatare microhidrocentrale pe Râul Alb — beneficiar SC Abi Automotion SRL Deva’. Oprind în instanță derularea proiectului de construcție autorizat abuziv de instituțiile de stat din Hunedoara, societatea civilă reușește să păstreze intactă și să dăruiască românilor o vale sălbatică, de mare frumusețe, cu valoare deosebită pentru animale și plante, desemnată sit protejat la nivel european (Natura 2000 Strei-Hațeg).
‘Este al doilea caz câștigat în instanță prin care am reușit să salvăm de munte de la distrugere, prin excavare și betonare*. Am reușit acest lucru arătând că studiul de evaluare adecvată elaborat de elaboratorul de mediu Iudita Vas omitea date esențiale, precum prezența vidrei (Vidra lutra). În plus, pârâții au încercat să inducă în eroare instanța arătând că în zona Râului Alb se poate construi. Ne bucurăm că există încă multă integritatea în rândul instanțelor superioare de judecată, în contradicție cu modul trist în care instituțiile de mediu dau greș în a apăra natura! Cerem Ministerul Mediului să nu mai ignore dezastrul natural provocat de proiectele care nu aduc energie verde ci distrug natura’, a declarat Liviu Cioineag, directorul federației.
Cazul a durat circa doi ani, timp în care Coaliția Natura 2000, cu sprijinul WWF România și Grupul Milvus a mobilizat resursele umane și financiare considerabile pentru a salva râul.

 

Dincolo de problema unui precedent primejdios cauzat de ilegalitățile comise până acum, Râul Alb este un caz reprezentativ pentru situația întregii biodiversități pe care România încă o mai are și care constituie o bază pentru viitor. Valea Râului Alb constituie o ‘perlă ascunsă’ din patrimoniul natural al țării, fiind o zonă conservată până acum aproape perfect din punct de vedere geomorfologic și hidromorfologic. De la izvoarele de la peste 2000 m până la aprox. 780 m altitudine nu există niciun drum de acces, iar pe cursul de apă nu sunt balastiere sau regularizări și nici măcar nu s-a făcut plutărit în trecut. Valea este importantă și din punct de vedere științific și ar trebui conservată ca etalon.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here