Prognoza meteo pentru 28 martie. Vor fi temperaturi și de -10 grade

0

Vremea se anunță deosebit de rece joi, pe 28 martie, în special în zona montană. Sunt anunțate temperaturi de până la -10 grade Celsius.

Vremea aduce un cer mai mult senin în majoritatea zonelor țării, iar precipitațiile se vor mai semnala doar cu totul izolat la munte, unde va ninge slab.

Vântul va sufla moderat în sud-estul teritoriului și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte zone. Maximele termice se vor încadra între 5-10 grade în Transilvania și Maramureș, 10-15 grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în Dealurile de Vest) și 8-13 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Nopțile și diminețile vor fi în continuare reci, iar datorită degajării cerului de nori, temperaturile vor coborî sub pragul înghețului pe spații extinse în centrul, estul și nordul teritoriului, urmând ca în depresiunile din estul Transilvaniei minimele termice să se apropie chiar și de pragul gerului, respectiv -10 grade Celsius.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here