Primăria Petroșani – Termen strict de semnare a contractelor pentru locuințele sociale

0

Până în data de 15 martie au termen de semnare a contractelor de închiriere cu Primăria Petroșani persoanele care au primit o locuință socială din fondul locativ al municipiului Petroșani.

La ultima ședință de Consiliu Local, aleșii locali au aprobat repartizarea a cinci locuințe sociale, precum și reatribuirea uneia, pentru care a fost desemnat un alt chiriaș.

Potrivit legii, locuințele sociale sunt repartizate de Comisia de Locuințe, iar consiliile locale emit repartiții în ordinea stabilită pe lista de priorități rămasă definitivă. Locuințele se atribuie în limita numărului și structurii celor disponibile, mai spune textul de lege.

De precizat că, pentru ultimele locuințe repartizate prin decizia CL Petroșani, contractele de închiriere trebuie semnate până în data de 15 martie, neîndeplinirea acestei condiții conducând la pierderea repartiției și excluderea de pe lista de priorități.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here