Petroșani: Îndemnați să își plătească impozitele

0

Bugetul Primăriei Petroșani a fost sărăcit ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal, iar pentru continuarea investițiilor sunt necesare fonduri. O parte din bani provin din taxele și impozitele pe care le plătesc locuitorii din Petroșani.

„Am convingerea că vom reuși să continuăm transformarea în bine a orașului, să continuăm proiectele pe care le-am început, dar și să demarăm altele noi. Pentru toate acestea, vă invit să rămâneți aceiași parteneri de nădejde, ai mei și ai administrației locale, inclusiv prin achitarea la timp a  taxelor și impozitelor locale”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani în scrisoarea anuală transmisă cetățenilor.
Scrisoarea anuală transmisă cetățenilor municipiului prezintă lucrările efectuate pe raza localității. O parte dintre acestea urmează a fi finalizate în scurt timp.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here