Pedepse majorate pentru minorii criminali

0

Aceștia au bătut, jefuit și violat o femeie de 40 de ani chiar în centrul localității, victima decedând după mai multe zile de chin pe patul de spital. Cei trei criminali au vârste cuprinse între 14 și 15 ani. Toți au fost acuzați de omor și complicitate iar Tribunalul Hunedoara i-a condamnat la pedepse cuprinse între 7 și 13 ani de închisoare. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că sentințele trebuie majorate pentru grozăviile comise de indivizi și le-a majorat în urma judecării apelului făcut de procurori. Astfel, completul a majorat perioada măsuri educative a internării într-un centru de detenţie pentru Vasile S. la 15 ani, iar pentru Daniel S., la 13 ani. Al treilea minor implicat în omor. Raul Cristian A., a primit o pedeapsă cu 3 ani mai mare, respectiv de 10 ani. Grozăvia s-a petrecut în noaptea de 8 spre 9 august 2015, în jurul orei 4.00, în apropierea clădirii Institutului de Proiectare Hunedoara (IPH) din centrul municipiului Deva. Femeia fără adăpost a fost lovită puternic în cap și apoi buzunărită. Criminalii au găsit un leu şi 50 de bani pe care victima îi avea în buzunar şi i-au luat și o parte din lucrurile personale. Apoi, unul dintre cei trei agresori minori a violat-o, iar victima a murit câteva zile mai târziu pe patul de spital.
 

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here