„Ora Pământului” stinge lumina și la Deva, sâmbătă seara!

0

Ca în fiecare an, municipiul Deva participă, sâmbătă, 29 martie 2019, la cel mai mare eveniment de mediu din istorie, alăturându-se astfel oraşelor din toată lumea care sting lumina timp de 60 de minute pentru a atrage atenţia asupra impactului negativ pe care îl are asupra planetei consumul exagerat de resurse energetice.

Astfel, sâmbătă seara, între orele 20:30 – 21:30, în municipiul Deva se vor stinge luminile la sediile Primăriei şi Consiliului Local Deva, Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la cele 10 unităţi de învăţământ din oraș, precum și în zona Bisericii Ortodoxe ”Nașterea Maicii Domnului” (strada Mihai Eminescu).

În cadrul aceluiași eveniment, în curtea Bisericii din cartierul Micro 15 va concerta un grup de 85 de copii, în cadrul unui eveniment organizat de Programul Național Cantus Mundi, coordonat de Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”. În timpul concertului, curtea locașului de cult va fi luminată de gulguțe cu lumânări.

„Ora Pământului” se sărbătoreşte anual în întreaga lume, în luna martie, la iniţiativa World Wide Fund for Nature şi constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în anul 2007, la Sydney, în Australia. România participă la „Ora Pământului” din 2009.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here