Natalia Intotero: 11 milioane de euro pentru sprijinirea și protejarea victimelor violenței domestice

0

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și Președintele Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, Grațiela Draghici, au semnat în prezența prim-ministrului, Viorica Dăncilă, contractul de finanțare pentru proiectul ”Venus”. Programul, în valoare de 11 milioane de euro, prevede crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională pentru femeile victime ale violenței domestice.

Vor fi construite 42 de locuințe protejate, urmând ca peste 6.600 de femei în nevoie să beneficieze de acestea, precum și de consiliere juridică, asistență socială, reinserție pe piața muncii. Durata de implementare a proiectului ”Venus – Împreuna pentru o viață în siguranță” este de 48 de luni, cu o perioada de sustenabilitate de 36 de luni. Acesta se derulează în parteneriat cu autoritățile locale.

”Venus” este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), axa prioritară 4. Pentru monitorizarea acestuia se va constitui un Comitet de sprijin prin participarea instituțiilor relevante, cu competențe în domeniul violenței domestice (AJOFM, IGPR, MS, MDRAP, MEN, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România).

România este al 14-lea stat care a ratificat Convenția de la Istanbul – cel mai important document privind combaterea violenței domestice, iar Guvernul a reușit, anul trecut, să armonizeze prevederile documentului cu legislația națională. În acest an, Executivul vine cu reglementări ce vizează locuințele protejate, sprijinirea acestor femei prin programe de reinserție profesională, asistență juridică și îndrumare de specialitate.

Natalia – Elena Intotero,

Deputat PSD Hunedoara

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here