Miting de protest al poliţiştilor la Ministerul Afacerilor Interne, pentru majorarea salariilor

0

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi PRO LEX organizează, sâmbătă, de Ziua Poliţiei Române, un miting în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne.
Mitingul va fi urmat de un marş până în Piaţa Victoriei.
„Mulţi membri ai celor două sindicate, atât din ţară, cât şi din Bucureşti, dar şi poliţişti neafiliaţi ori afiliaţi altor sindicate, au început deja să-şi anunţe prezenţa pentru sâmbată, 25 martie. Mitingul se va desfăşura între orele 10:00 şi 12:00 în faţa MAI şi va continua cu un marş până în Piaţa Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la orele 16:00”, arată un comunicat remis vineri Agerpres.
Poliţiştii solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20% şi calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate) la salariul funcţiei de bază, de la 1 aprilie 2017.
Potrivit comunicatului citat, în cadrul aceleiaşi ordonanţe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească şi plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40% din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor.
O altă revendicare priveşte eliminarea plafonului de 30% din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar şi acordarea unei majorări de 100% (faţă de 75% cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here