Miliția condusă de Liviu Dumitru nu se dezminte!

0
Practicile de intimidare, șicanare ori alte metode milițienești sunt aplicate cu succes sub comanda vajnicului inspector șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru, cel care nu mai încăpea de subsemnatul în perioada în care îi luam apărarea reputatului comisar șef Traian Berbeceanu. Sunt probe audio în acest sens, dar fac obiectul altor dezvăluiri ce vor urma. Pentru că am avut tupeul de a investiga două construcții din curtea IPJ Hunedoara, anchetate și de IGPR, milițienii au făcut front comun și cred că măsurile lor prostești mă vor descuraja să-mi continui munca și să scot adevărul la lumină. Șe înșală amarnic! Prin urmare, slujbașii din miliție mi-au dat o sancțiune (pe care o voi contesta și câștiga în instanță) pentru că am avut tupeul să cer testarea pentru alcool a unui țăran cu uniformă care se manifesta mai rău decât pacienții de la Socola. Recunosc, inițial, am crezut că este posedat și mi-aș fi dorit ca la 112 să poți cere și ajutorul unui preot, pentru că asta aș fi făcut prima dată și apoi m-aș fi gândit că este băut. A… și să nu uit, nu cel posedat sau cu probleme la mansardă (așa cum susțin chiar colegii lui) m-a sancționat ci șeful său. Este un promițător polițist șef de comună, cel care a ajuns la coada vacii după ce a scăpat pe internet secrete de serviciu. Cazul a făcut înconjurul României și l-ar fi putut inspira chiar și pe Robi din ”Las Fierbinți”, dar nu e târziu nici acum. Apropo: Buturuga mică răstoarnă carul mare!
Robert Wagner

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here