Lucia Mihalache, “lunetista” din biroul de președinte

0

Prima femeie din Romania care a participat la Jocurile Olimpice în proba de talere vrea să faca performanță și în funcția de președinte al Federației Române de Tir Sportiv.

Lucia Mihalache s-a acomodat repede cu viața de birou, dar nu ratează vreo ocazie de a se întoarce în poligon pentru câteva trageri “de relaxare”. Cu două ediții ale Jocurilor Olimpice la activ, Beijing 2008 și Londra 2012, talerista își păstrează încă precizia și stăpânirea de sine, atât în poligon, cât și pe scaunul de președinte.

“Ca și în sport, e o nouă provocare, începem de la zero și încercăm să construim. M-am acomodat, având în vedere faptul că din 1984 poligonul acesta este a doua casă a mea, cei care sunt în poligon o a doua familie. Îmi aduc aminte de perioada în care făceam sport de performanță și aș vrea să mă ridic cel puțin la nivelul acela și aici, în biroul de președinte al Federației Române de Tir Sportiv. Ca să nu uit de tot, din când în când mai merg în poligon, doar pentru agrement. Și dacă trag numai de plăcere, tot am dorința de a trage cât mai bine și de a împușca fiecare taler” – Lucia Mihalache, președinte FR Tir Sportiv.

“Sperăm să avem doi sportivi la JO Tokyo.”

Laura Coman (26 de ani) este, deocamdată, singura sportive de la tir din România calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Legitimată la CS Dinamo București, ea este campioană europeana en-titre în proba de pușcă aer comprimat 10m, titlu cucerit în luna martie, la competiția de la Osijek (Croația).

“Vreau să o felicit încă o dată, pentru că este o bucurie extraordinară. Am trăit două calificări la Jocurile Olimpice și sunt foarte fericită și mândră că avem un sportiv calificat la JO, cu posibilități de calificare pentru Alin Moldoveanu, care este un nume, Sidi Roxana și Miklos Roxana. Sperăm să obținem încă o calificare” – Lucia Mihalache, președinte FR Tir Sportiv.

O carieră sportivă de 31 de ani

Lucia Mihalache s-a retras în 2015, la vârsta de 48 de ani. În cei 31 de ani de carieră a strâns 25 de titluri naţionale, 26 de Cupe ale României, 17 recorduri naţionale, opt titluri balcanice, două recorduri balcanice, 12 Grand Prix-uri, a fost campioană europeană de junioare, a ajuns în trei finale de Campionat European și în două finale de Cupe Mondiale şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 2008 și 2012. În martie 2016, Lucia Mihalache a devenit director al CSM Arad iar din august 2019 ocupă și funcția de președinte al Federației Române de Tir Sportiv.

“Cel mai frumos moment în sport, pentru mine, nu există, pentru că sunt mai multe. Primul concurs pe care l-am câștigat la campionatul național fiind junioară, primul record de senioare pe care l-am făcut fiind junioară, calificarea la Jocurile Olimpice, care a fost prima calificare a unei femei din România în proba respectivă, toate sunt momente frumoase, inclusiv momentul în care am realizat că am o vârstă și nu m-am mai putut califica la JO Rio” – Lucia Mihalache, președinte FR Tir Sportiv.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here