Locuitorii din Bumbești-Jiu se opun migranților de teama teroriștilor

0

Teroriștii deghizați în refugiații ar putea ”produce” bombe la Sadu
 
Putem oricând interpeta și în acestă manieră decizia conducătorilor statului de a
instala la Bumbești Jiu o tabără de refugiați din Orient. Chiar dacă s-a luat în calcul ca Sadu să fie scoasă de pe lista localităților unde ar ajunge refugiați, dat fiind faptul că în zonă încă există o uzină strategică de armament, locația a rămas încă activă. Cu toate măsurile de siguranță luate de structurile statului, ”accidente” pot avea loc oricând și un potențial terorist să ajungă în preajma uzinei. Un deputat cere premierului Dacian Cioloș să-și reconsidere poziția față de instalarea refugiaților în localitatea din Defileul Jiului. Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită aduce și argumente. ”La inițiativa Partidului România Unită Organizație Bumbești Jiu (județul Gorj), partid pe care îl reprezint în Parlament, s-au adunat 1907 semnături de la locuitorii orașului, semnături pe care vi le atașez la prezența interpelare, prin care aceștia vă transmit că doresc retragerea Centrului Bumbești Jiu de pe lista Centrelor Regionale de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de Azil destinate imigranților și nesusținerea introducerii acestui centru pe lista Centrelor de Permanență destinate imigranților veniți în România.
Situații similare de protest există în toate localitățile menite a adăposti imigranți în centre de cazare, chiar dacă nu toate comunitățile au adunat semnături în acest sens. Pe data de 3 martie, la Galați, mai mulți membri ai Partidului România Unită au protestat în centrul orașului împotriva venirii imigranților în Galați. Locuitorii din Ardud, Satu Mare, au protestat și ei împotriva cazării imigranților pe raza localității. Iar protestele de acest fel se vor înmulți și vor crește în intensitate.
În acest condiții, aveți obligația să oferiți un răspuns public românilor cu privire la încăpățânarea Guvernului de a continua procedurile de primire a imigranților în ciuda dorinței manifeste a românilor ca acest lucru să nu se întâmple”, explică Diaconu.
Acesta arată și argumentele punctuale ale locuitorilor din Bumbesti Jiu împotriva Centrului Regional de Cazare de pe raza localității lor:
” U.M. Sadu este o unitate funcțională care produce muniție, situată la o distanță de aproximativ un kilometru de Centrul de Cazare și Proceduri Bumbești Jiu, destinat migranților. Conform datelor de pe site-ul Prefecturii Gorj, document nesecret, în cadrul U.M. Sadu se găsesc substanțe chimice periculoase folosite în procesul de producție, U.M. Sadu intrând sub incidența HGR nr. 804 din 25.07.2007 privind’ controlul activităților care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase’. Acest obiectiv prezintă risc mare de explozie și incendiu datorită cantităților de substanțe periculoase vehiculate în procesul de producție care ar putea avea efect asupra populației din afara amplasamentelor în cazul formării’ norului toxic’ condus de vânt pe o anumită distanță necontrolabilă. Distanța dintre Curtea Centrului pentru Imigranți și Curtea Școlii Generale (clasele 1-8) este e doar 15 metri. Distanța dintre curtea Colegiului Mihai Viteazu (clasele 9-12) și Curtea Centrului pentru Imigranți este de zero metri, ele fiind gard în gard, Colegiul fiind amplasat la o diferență de nivel de aprox. 10-15 metri față de amplasarea Centrului pentru Imigranți. Imigranții vor putea privi relaxați direct la bază sportivă a liceului, în camerele de internat dedicate elevilor sau în sălile de curs când elevele se schimbă pentru ora de sport. Vă asigurăm cu exactitate că se vede perfect din acele clădiri ale centrului pentru imigranți direct în sălile de curs/ internat ale liceului deoarece o parte din noi am terminat liceul în Sadu. Căminul pentru copii, creșa, grădinița, toate sunt amplasate la aproximativ 500 de metri de Centrul pentru refugiați. Clubul Elevilor — situat la aproximativ 150 de metri de Centrul pentru Imigranți. Casa Vanelor Bumbești Jiu — stația de epurare și alimentare cu apă potabilă a orașului Bumbești Jiu, lacul de acumulare artificial pentru apă potabilă al orașului — la o distanță de 500-1000 de metri de U.M. Sadu. Depozitul de muniție de la Curtișoara situat la aprox. 5 km de Centrul pentru Imigranți. Depozitul de explozibil de la Cariera de Piatră — Porceni situat la 2-2,5 km de centrul destinat imigranților. Depozitul de explozibil de la Cariera de Piatră — Meri, situat la 2,5-3 km de centrul destinat imigranților.
Unul din cele mai importante drumuri de legătură dintre Oltenia și Transilvania — trecătoarea Lainici, începe la nord de orașul Bumbești Jiu și se termină la sud, cu o lungime de 29 de km și este străbătută de DN 66. Și calea ferată simplă electrificată — una dintre cele mai spectaculoase căi ferate, cu cele mai multe tunele din România, Bumbești — Livezeni — Petroșani, singura legătură între Gorj și Hunedoara”, sunt doar câteva dintre argumentele locuitorilor din județul Gorj. Parlamentarul face și o statistică a atentatelor produse de teroriștii care au intrat în Europa deghizați în refugiați. ”129 de morți în atentatul terorist de la Paris. Două capitale europene închise din cauza atentatelor: Paris, Bruxelles, plus capitala Landului Bavaria, Munchen. Atentatul din Turcia (octombrie 2015), soldat cu 103 morți și 250 de răniți, la Ankara. 10 morți și 22 de persoane rănite într-un atentat cu mașină capcană în sud-estul Turciei. Incidentul din Germania când peste 1000 de imigranți au fugărit și violat sute de femei, peste 600 dintre ele depunând plângere la începutul anului 2016. Alte zeci de incidente similare din Germania, făcute publice. Zeci de fete violate de refugiați în Finlanda. Nenumărate atentate în toată lumea. Și enumerarea incidentelor și a motivelor pentru care vrem că Centrul Bumbești Jiu să fie scos de pe lista Centrelor Regionale de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de azil destinate imigranților ar putea continua la infinit”, mai arată președintele Partidului România Unită.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here