Liviu Dragnea: Vrem să modificăm Constituţia în 2017, să eliminăm toate imunităţile, inclusiv pentru preşedinte

0

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la RTV, că vrea ca imunităţile din Constituţie să dispară, dar nu numai pentru parlamentari, ci şi pentru preşedintele României, indiferent cum îl cheamă pe acesta.
„Văd o modificare a Constituţiei în anul 2017, nu este imposibil să se întâmple în primul semestru al anului 2017, mi-aş dori lucrul acesta, dar vreau să facem în aşa fel încât să fie modificată în 2017. Da, eu şi noi vom susţine acest lucru. Scoaterea acelor imunităţi pentru oricine din România. Dacă preşedintele Klaus Werner Iohannis a ieşit de atâtea ori la microfonul prezidenţial emiţând de acolo nişte principii, acuze împotriva parlamentarilor care au votat aşa cum le-a dictat conştiinţa, câteodată au votat pentru susţinerea cererii procurorilor, câteodată – împotrivă, şi tu ieşi de la tribuna prezidenţială şi spui: un Parlament care nu a înţeles nimic, care se opune mersului Justiţiei, neţinând cont de faptul că există această imunitate. De ce să nu fie valabil şi pentru dumnealui? Îşi poate pune o oglindă în faţă şi să vorbească Klaus cu Werner şi să-i spună acelaşi lucru: nu ai înţeles nimic, justiţia nu trebuie oprită, nu te agăţa de imunitate”, a precizat Dragnea.
El a adăugat că vor trebui să plătească toţi cei care greşesc în România, inclusiv preşedintele ţării, care poate fi anchetat.
„Se face o confuzie. În Constituţie se spune că preşedintele nu poate fi judecat, nu scrie că nu poate fi anchetat. Această şmecherie, care a fost folosită pentru Traian Băsescu, nu ne păcăleşte. Deci preşedintele poate fi anchetat, poate fi cercetat, nu poate fi trimis în judecată. Poate fi trimis în judecată atunci când nu mai e preşedinte, dar nimeni nu opreşte pe nimeni să-l cerceteze pe preşedinte (…). Dacă face o faptă penală îngrozitoare, de ce să nu dea socoteală? Eu nu cred că va face sau nu ştiu dacă a făcut, dar dacă cumva a făcut în legătură cu acele retrocedări de imobile? Poate ar trebui să ştim”, a susţinut liderul PSD.
Dragnea a mai afirmat că, dacă PSD va câştiga alegerile, procurorii vor avea posibilitatea să poată ancheta pe oricine, „chiar pe preşedinte dacă este cazul”.
„Eu vreau să garantez tuturor că dacă noi vom câştiga, vă asigur de lipsa oricăror presiuni de oriunde. Vor avea posibilitatea, într-adevăr, nu posibilitatea clamată până acum şi folosită în mod demagogic ca, într-adevăr, să poată să ancheteze pe oricine, chiar pe preşedinte dacă este cazul. Unii spun că este cazul”, a mai spus Liviu Dragnea.
Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here