Iohannis: Voi sesiza CCR pe bugetul pentru 2019

0

Președintele Klaus Iohannis, declarație de presă la Palatul Cotroceni.

“Un lucru este clar: guvernarea PSD a eşuat. În spitale, probleme peste probleme, educaţia este subfinanţată, economia României este bulversată mai ales după OUG 114 dată în mare taină la sfârşitul anului trecut, de autostrăzi nici nu poate fi vorba, despre justiţie, întreaga guvernare PSD-istă a fost un asalt asupra justiţiei şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD de a pune mâna pe justiţie, de a politiza justiţia ca ei să-şi rezolve dosarele penale. De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români şi pentru România, ci pentru Dragnea. PSD este incompetent şi incapabil să conducă România”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

”Bugetul este nerealist, supraevaluat și întârziat”

”De ce a întârziat PSD bugetul trei luni de zile? Vă spun eu. Ei nu vor să se realizeze investiții, fiindcă nu au bani. De aceea au întârziat”

”Acum câteva zile, ministru PSD întrebat fiind cum e cu spitalele regionale. Răspuns stupefiant: avem bani pentru proiectare. Auzi. În al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare. Ăștia nici nu vor să realizeze spitalele. Dar dacă este vorba despre ei, au de unde”

”O victimă sigură a acestui buget este administrația locală. Comunitățile locale primesc 1 miliard de lei mai puțin. Cum să lucreze astfel primăriile?”

”Există și aspecte de neconstituționalitate în acest buget. Bugetul rușinii naționale are aspecte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligații asumate de România față de UE, se încalcă drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiul descentralizării și subsidiarității”

”Voi sesiza astăzi CCR pe buget”

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here