INSEMEX Petroşani- căutat de firmele iraniene

0

Firme din Iran au contactat INSEMEX Petroşani pentru a încheia contracte comerciale, iar iranienii au nevoie de expertiza cercetătorilor de la Petroşani în mai multe proiecte extrem de importante pentru economia statului asiatic. De câştigat va avea şi INSEMEX dar şi alte mari companii hunedorene cu activitate în diferite domenii din construcţii.
 
Relaţiile dintre companiile hunedorene şi partea iraniană au fost începute încă din perioada embargoului internaţional, după ce ambasadorul Iranului la Bucureşti a fost invitat de senatorul Haralambie Vochiţoiu în Valea Jiului. Ulterior, o delegaţie formată din reprezentanţii marilor companii din judeţ a mers la Teheran şi s-au stabilit colaborări, dar care nu puteau fi fructificate din cauza embargoului internaţional. Odată cu ridicarea acestor restricţii, iranienii au reluat legăturile cu firmele hunedorene. „În luna martie a acestui an va mai merge o delegaţie de la noi pentru a semna efectiv contracte. La vizita făcută acolo s-au găsit subiecte de lucru, dar plăţile financiare nu se puteau face. Partenerii iranieni, din cauza embargoului, nu puteau plăti serviciile prin bănci. Puteau doar dacă luai banii cu geanta, ceea ce este interzis. Este important pentru tot judeţul nostru acest parteneriat şi chiar pentru România. Aţi văzut că mai marii Europeni şi America deja semnează contracte de miliarde de euro. Eu ca senator şi ca secretar al Comisiei Afaceri Europene, cred că am fost un vizionar şi este foarte bine că am stabilit aceste relaţii şi avem prieteni acolo, avem contacte care ne aşteaptă şi acest lucru este foarte important. Spre exemplu, INSEMEX Petroşani are un front de lucru extraordinar acolo, dar şi alte mari unităţi economice hunedorene”, a declarat senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu. Solicitările către INSEMEX Petroşani deja au început să vină de la firmele iraniene, lucru confirmat chiar de conducerea institutului de cercetare din Valea Jiului. „Astăzi (n.r. ieri) am primit şi eu o scrisoare de la un producător cu care era în contact, erau de multă vreme foarte interesaţi de colaborarea cu noi, dar nu aveam posibilitatea de a fi plătiţi. Urmează să tatonăm terenul şi să vedem exact ce facem”, a declarat directorul general al INSEMEX Petroşani, Artur Găman. Anul trecut, ambasadorul Republicii Iran la Bucureşti a vizitat o firmă privată şi trei instituții de stat din Valea Jiului, totul pentru a găsi soluții prin care cele două state, România și Iran, să poate colabora economic.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here