Înalt ofițer din cadrul Jandarmeriei Române, arestat pentru 30 de zile, după ce a fost ridicat de mascați de pe aeroportul Otopeni

3

UPDATE: Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea pentru 30 de zile a lui Daniel Preoteasa, şeful de stat major al bazei de administrare şi deservire a Jandarmeriei Române.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Preoteasa a fost reţinut miercuri de procurorii DIICOT în dosarul în care şeful său, Marian Corcodel, comandantul bazei, a fost arestat preventiv pentru cămătărie şi constituire de grup infracţional organizat.

Maiorul Daniel Preoteasa, șeful statului major al Bazei de Administrare şi Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, a fost ridicat de mascați de pe Aeroportul Otopeni, în momentul în care se întorcea din concediu.
Ulterior, Daniel Preoteasa a fost reţinut de procurorii DIICOT.
Daniel Preoteasa este anchetat în dosarul în care şeful Bazei de Administrare şi Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, este acuzat de cămătărie.
Procurorii DIICOT susţin că Marian Corcodel dădea bani cu camătă subordonaţilor săi, sumele ajungând şi la zeci de mii de euro, cu dobânzi cuprinse între 10 şi 20%.
Marian Corcodel a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă.
La percheziţiile efectuate joi, procurorii DIICOT au găsit în biroul lui Marian Corcodel şi în alte spaţii de la Baza de Administrare şi Deservire din cadrul IGJR foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât şi înscrisuri sub semnătură privată, dar şi agende şi notiţe deţinute de membrii grupării, pentru a avea o evidenţă strictă atât a debitorilor, cât şi a sumelor de bani ce au fost remise sau urmau a fi remise cu titlu de dobândă (camătă). De asemenea, în biroul lui Marian Corcodel au fost găsite sumele de 50.000 lei şi 55.000 euro.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here