Hattrick-ul lui Omrani ține CFR-ul în Liga Campionilor

0

Atacantul echipei lui Dan Petrescu a luat acasă mingea cu care i-a învins pe cei de la Astana, 3-1, după ce kazahii deschiseseră scorul în minutul 4.

Billel Omrani a fost omul serii în Liga Campionilor. Atacantul CFR-ului a reușit să marcheze de trei ori contra celor de la Astana, ultima reușită fiind una de excepție, un călcâi care a adus calificarea formației din Gruia.

În turul următor, clujenii vor juca cu Maccabi Tel Aviv, primul meci pe teren propriu fiind programat miercurea viitoare.

Ardelenii au sărbătorit în vestiar calificarea și, în frunte cu tehnicianul Dan Petrescu, i-au semnat lui Omrani mingea oficială de joc, pe care francezul a luat-o acasă. Nu înainte de a face câteva fotografii cu balonul și cu coechipierii.

La bucuria de la cabine a participat și fostul atacant al CFR-ului, grecul Pantelis Kapetanos, venit în vizită la Cluj și la meci în calitate de suporter al ardelenilor.

Camora: ” A fost cel mai bun meci al nostru”

Căpitanul Mario Camora și-a lăudat coechipierii după eliminarea celor de la Astana, dar a tras și un semnal de alarmă în privința partidelor din următoarele tururi preliminare ale Ligii Campionilor.

” Ne-am speriat un pic după ce au dat gol în minutul patru, dar echipa a răspuns excelent. A fost cel mai bun meci al nostru din acest an, am meritat sută la sută calificarea. Omrani a dat trei goluri minunate, toți am jucat bine, ne bucurăm pentru moralul lui și al echipei, am demonstrat că suntem un grup foarte bun și unit. Trebuie să jucăm agresiv cu Maccabi, pe atac și cred că putem merge mai departe. Este drum lung până la grupe, noi rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să fim realiști, va fi greu în continuare” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj .

Fundașul portughez al campioanei le cere ajutorul suporterilor pentru meciul din următorul tur preliminar al Ligii Campionilor, cel cu Maccabi, programat la 24 iulie, în Gruia.

”Ne bucurăm că au venit fanii la stadion, ne dorim și mai mulți cu Maccabi, să ne ajute…pentru noi contează mult, sunt al doisprezecelea jucător. Vrem să urle, să strige, să ne încurajeze. Victoria cu Astana este și pentru ei” – Mario Camora, căpitan CFR Cluj .

Dan Petrescu: ”Degeaba am câștigat cu Astana dacă nu trecem de Maccabi”

Antrenorul campioanei s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, dar le-a transmis elevilor săi că trebuie să repete evoluția bună, dacă vor să treacă și de Maccabi Tel-Aviv.

” Degeaba am câștigat cu Astana, dacă nu trecem și de Maccabi. Trebuie să continuăm pe această linie și să facem un meci fantastic miercurea viitoare. La ultima fază, Arlauskis a făcut un miracol, nu știu cum a reușit să apere acel balon din doi metri. Sunt supărat pe acea fază, nu aveam voie să se întâmlpe așa…eram 7-8 jucători și a dat adversarul cu capul de lângă noi … Când am luat gol le-am zis: dacă dăm două goluri până la pauză, ne calificăm, altfel nu avem nici o șansă. Chiar dacă am luat gol, începusem bine. Avem program infernal, nu cred că vom avea zile libere vreodată. Trebuie să fim pregătiți, nu avem voie să nu fim concentrați sută la sută la următoarele meciuri” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here