Handbal: Dedu și Covaliu au inaugurat centrul olimpic de la Timișoara

0

Federația Română de Handbal a inaugurat, pe 1 martie, Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor de la Timișoara. Este al treilea centru olimpic de handbal pentru juniori, după cele deschise la Sighișoara și la București

Mihai Covaliu și Alexandru Dedu au dat împreună startul acestui proiect de anvergură pentru redresarea handbalului masculin. La centrul deschis de Federația Română de Handbal în inima Banatului se vor pregăti 18 sportivi din două generații (2002 și 2003), beneficiind de cele mai bune condiții.

Evenimentul de pe Bega a strâns în Sala Polivalentă ”Constantin Jude” conducerea sportului românesc. În afara președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a șefului Federației Române de Handbal, la recepție au venit și reprezentanți ai autorităților locale, Primăria și Consiliul Județean Timișoara. De asemenea, în sală s-au aflat foști jucători ai echipei Politehnica Timișoara din diferite perioade: Alexandru Fölker, Alexandru Matei și Ioan Horge.

Deschiderea s-a făcut în prezența oficialilor și a părinților sportivilor, cu un antrenament condus de spaniolul Jordi Giralt, antrenor la CNOPJ și la naționala de juniori a României.

Legendarul Fölker încurajează proiectul

Medaliat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice (Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984), Alexander Fölker crede că renașterea handbalului masculin românesc poate să izvorască din Timișoara: ”În Banat, care era fruncea handbalului pe vremuri, s-a cam neglijat handbalul. Un asemenea centru, nu numai că va produce sportivi naționali olimpici, va aduce și sportivi pentru această zonă. Va ridica nivelul zonei. Copiii văd în școală că se antrenează olimpici români. După un Campionat Mondial de fotbal, toată lumea joacă fotbal. După un campionat la fete unde se joacă bine handbal, toată lumea joacă handbal. Noi suntem mai apropiați de școala spaniolă și de cea franceză decât de cea nordică. În anii 70, stăteam 4 luni în Spania, ca să se antreneze cu noi. De când au ieșit campioni mondiali, spaniolii ne-au depășit. Nu este o greșeală că am apelat la modelul spaniol, contează cum o facem, cu inima, perseverent și să nu ne oprim la mijlocul drumului sau când e greu”.

Un Mikkel Hansen în miniatură la centru

La 16 ani, Alexandru Samfirescu este unul dintre cei mai promițători juniori români aflați la centrul de la Timișoara. Poartă bentiță ca și idolul lui, danezul Mikkel Hansen, campion mondial la începutul acestui an. ”Acest centru este o șansă unică pentru noi. Ne știm de mult timp, am format legături. Am fost împreună și la lotul național. Avem un antrenor foarte bun, de la Barcelona. Vine din școala spaniolă. Ei au un alt joc, sunt mai rapizi, au mai multă tehnică decât noi”, crede Alex, care are ambiția să devină un jucător complet pe semicerc: ”Aș vrea să îmbunătățesc atacul, apărarea am definitivat-o destul de bine cu antrenorul de la club”.

Deschiderea centrului olimpic de juniori a fost salutată și de internaționalul Cristian Fenici, 33 de ani, legitimat la formația SCM Poli Timișoara: ”Este un lucru bun, un pas înainte. Timișoara a dat tot timpul jucători buni. Poate ajuta și echipa din Timișoara, să aibă o pepinieră mult mai bună. Poate așa se face și sala mult-promisă. Când am început eu handbalul, condițiile nu erau chiar ca acum. Jucătorii tineri au echipamente, susținătoare de efort. Înainte, nu era chiar așa de bine”.

Antrenament sub comanda lui Jordi Giralt

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, vrea să-și repună urbea pe harta handbalului românesc: ”Deschiderea centrului este o șansă uriașă pentru tinerii din regiune. Vrem să dăm câți mai mulți componenți pentru lotul național, să vibrăm din nou”.

Spaniolul Jordi Giralt are misiunea de a șlefui talentele handbalului românesc, în calitate de antrenor la centru și la naționala de juniori. ”E important să lucrăm de la vârste mici, să le explicăm despre pregătire, despre mâncare, despre odihnă. Contează toaste aceste aspecte, nu să fii singur la sală”.

Prin apariția centrului, președintelui clubului Poli Timișoara, Ioan Silviu Doboși, i s-a împlinit un vis. ”S-a materializat un proiect pe care îl gândim de mai bine de doi ani de zile. Din 18 jucători, 15 sunt din Timișoara”.

Mihai Covaliu, președintele COSR, vede în înființarea centrului posibilitatea să avem din nou echipă de băieți la Olimpiadă. Ultima oară, România a fost la Barcelona 1992, pe când Alexandru Dedu, actualul președinte al federației, era jucător. ”Federația Română de Handbal a ales acest oraș ținând cont de tradiție, de potențial și de deschiderea autorităților locale. Este drumul corect pe care vrem să mergem, trebuie să mergem. Acești copii sunt norocoși. Valoarea lor va fi mult mai mare, după ce vor ieși din acest centru. Vor reprezenta România, cei cu valoare mare o vor face și la echipe din străinătate. Doar făcând pași concreți, prin deschiderea acestor centre de juniori și tineret vom putea spera că într-un viitor vom avea din nou o echipă care să se califice la Jocurile Olimpice”.

Dedu vrea un centru și în Moldova

Alexandru Dedu, șeful federației de specialitate și cel care a împământenit modelul spaniol la naționala masculină, se bucură că astfel se mărește aria de selecție. Dar, vrea mai mult. ”Este încă o cărămidă pusă, apropo de strategia de dezvoltare a handbalului, pe care o avem clară și care ușor-ușor se implementează. Este al treilea centru de juniori și ne dorim încă un centru național de juniori în zona Moldova. Atunci, reprezentarea la nivelul țării ar fi completă. Selecțiile vor fi regionale, jucătorii selecționați pot să ajungă cu ușurință la echipele de club, pentru a juca meciurile de campionat. Am vorbi despre 60-80 de tineri pe generație, care se vor pregăti după o metodologie modernă, ar dormi, mânca, studia, recupera în condiții foarte bune, ceea ce garantează o pepinieră mult mai numeroasă pentru echipele naționale”. La doar 20 ani, Alexandru Dedu devenea campion al României cu Timișoara, în 1991. A fost primul titlu din istorie pentru o echipă de provincie, la masculin.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here