Curtea de Apel Alba a explicat de ce judecătorii au scos Complexul Energetic Hunedoara din insolvență

0
Complexul Energetic Hunedoara (CEH), a cărei ieșire din insolvență a fost decisă în urmă cu două săptămâni de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, a făcut plăți în perioada aprilie – august 2016 de aproape 14 milioane de lei în favoarea unora dintre creditori, fapt ce a creat ‘o serioasă îndoială asupra incapacității sale de plată’, se arată în motivarea instanței .
CA Alba Iulia a constatat, în rejudecare, în ceea ce privește starea de insolvență a CEH, că sunt întemeiate criticile din opoziția creditoarei SC Gerom International SA Petroșani și din cererea de intervenție principală în interes propriu formulată de Sindicatul “Noroc Bun” Petroșani, motiv pentru care le-a admis. Astfel, pentru a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, se impune ca debitorul să se afle în stare de insolvență, respectiv ca starea patrimoniului să se caracterizeze prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. În concret, debitorul, în cazul de față CEH, era obligat să facă dovada că se află în încetare de plăți, respectiv că nu poate face față acestor datorii cu sumele de bani disponibile.
‘(…) Atât în perioada apropiată formulării cererii de deschidere a procedurii, cât și în timpul procesului, inclusiv în perioada în care procesul s-a aflat în rejudecare, debitoarea a făcut o serie de plăți, unele considerabile, în favoarea unora dintre creditori, ceea ce creează o serioasă îndoială asupra incapacității sale de plată. Sub acest aspect, este de remarcat că doar plățile făcute către debitoare în perioada 05.04.2016 — 23.08.2016 în favoarea creditorilor Primăria Municipiului Vulcan, de 3.194.709,83 lei și a creditoarei Constructiones Industrielles de la Mediterranee, de 10.665.579,03 de lei, însumează aproape 14.000.000 lei, ceea ce depășește cu mult totalul creanțelor cumulate ale creditorilor care au cerut deschiderea procedurii insolvenței’, se menționează în motivarea CA Alba Iulia.
Cât privește presiunea exercitată de către creditori prin cererile de executare silită formulate și care astfel au determinat-o la introducerea cererii, se constată că majoritatea covârșitoare a acestora, respectiv statul, prin diferite instituții ale sale, având creanțe bugetare și garantate nu au formulat cereri de executare silită în acest sens, mai arată instanța.
Față de cele menționate, Curtea a respins pe fond cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenței, precum și cererile creditorilor formulate în acest sens.
Instanța CA Alba Iulia a mai anulat încheierile pronunțate de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în acest caz, deoarece s-a aflat în stare de incompatibilitate.
Tribunalul Hunedoara a decis, în 23 iunie 2016, reintrarea în insolvență a CEH.
În 8 noiembrie, CA Alba Iulia a respins cererea privind deschiderea procedurii insolvenței CEH. CA Alba Iulia a admis apelurile declarate, a dispus anularea încheierilor atacate pronunțate de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, iar în urma rejudecării “a respins cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroșani, precum și de către creditori”. Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia este definitivă.
CEH a mai fost în procedură de insolvență în perioada ianuarie — mai 2016.
În cadrul CEH lucrează mii de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here