Comandamentul de iarna pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

3

Luni, 26 februarie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, în sistem videoconferință, o ședință a Comandamentului de iarnă pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan.

În cadrul întâlnirii, ministrul afacerilor interne a anunțat că primele măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de vremea severă au fost luate încă de la momentul emiterii avertizărilor meteorologice.

Astfel, în cursul zilei de ieri au fost relocate forțe ale ISU din județele fără probleme în județele aflate sub avertizările ANM iar gravidele, persoanele care necesită dializă și persoanele fără adăpost au fost transportate în zone sigure.

Pentru misiunile de sprijinire a comunităților și a populației MAI a mobilizat aproximativ 17.000 de angajați care au la dispoziție peste 7.500 utilaje și mijloace de intervenție, dintre care 26 șenilate – autospeciale care permit accesul în zone înzăpezite.

În cursul zilei de astăzi, efectivele MAI au intervenit pentru ajutorarea a 70 de persoane aflate în dificultate. Cele mai dificile misiuni au fost cele pentru asigurarea intervențiilor medicale de urgență.

O intervenție dificilă a presupus deblocarea unei ambulanțe care transporta o gravidă la spital, pe DJ 503 între localitățile Botoroaga și Moșteni, iar o alta asigurarea transportului unei tinere de 17 ani care necesita dializă și a cărei familie a refuzat în cursul zilei de ieri să fie internată preventiv, înainte de începerea viscolului.

Totodată, în ultimele 24 de ore, s-a acționat pentru deblocarea a zeci de autovehicule care nu mai puteau înainta din cauza zăpezii. Niciunul dintre pasagerii din autoturisme nu a necesitat îngrijiri medicale.

În situațiile în care circulația nu se mai putea desfășura în siguranță pe anumite segmente de drum, a fost luată decizia închiderii preventive a acestora. Astfel, pe DJ 119A, la solicitarea administratorului drumului, a fost restricționată circulația pe tronsonul Urechești – Conțești.

DN 51 tronsonul Zimnicea – Viișoara, DN 51A tronsonul Zimnicea – Izvoarele, DN65 tronsonul Turnu Măgurele – Roșiori și DN54 tronsonul Moldoveni – Izlaz au fost închise temporar pentru deszăpezire. La ora 11.30 s-a reluat traficul rutier, iar acum se circulă în condiții de iarnă.

Totodată, Autostrada A2, între km 220-160 pe sensul către București va fi închisă temporar pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acționeze.

De asemenea, pe DN 5, pe segmentul de drum București – Giurgiu și pe DN 2 A Hârșova – Ovidiu și  DN 22 Mihai Viteazu – Ovidiu au fost impuse restricții de tonaj.

Ministrul Carmen Dan a recomandat cetățenilor să evite deplasările și să rămână în locuințe pe perioada manifestării fenomenelor meteo extreme și să mențină legătura cu persoanele în vârstă, care sunt vulnerabile în perioadele de ger.

La finalul ședinței, ministrul afacerilor interne a cerut prefecților să fie în permanentă legătură cu autoritățile locale pentru a ști în orice moment care este situația din teren și a putea oferi sprijin imediat ce este nevoie.

La comandamentul de iarnă de la MAI au mai participat: Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, secretarul de stat din Ministerul Apărării Naționale, Mircea Dușa, reprezentanți ai Ministerelor Energiei și Economiei, precum și reprezentanți ai altor instituții cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here