Cât de vinovat este jandarmul din Straja, Sorin Moldovan?

0

Subofiţerul surprins de camerele de supraveghere din Clubul Tahoo, din Straja, că a asistat impasibil la scena în care o tânără salvamontistă, de 21 de ani, a fost lăsată inconştientă de un interlop extreme de violent din Lupeni, nu era amic cu recidivistul.
Potrivit martorilor din club agresorul, Sorin Constantin Palesică (33 de ani), se aşezase la masa jandarmului, aflat în timpul liber, cu câteva minute înainte de teribilul incident. A cerut barmaniţei de băut şi a fost refuzat din cauză că era beat, iar de aici a pornit scandalul. Întreg filmul din club a ajuns la Poliţia Municipiului Lupeni şi este analizat de procurori, iar surse din rândul anchetatorilor confirmă că subofiţerul nu petrecea cu Palesică. „Înainte cu trei minute s-a pus la masa jandarmului şi pentru că toată lumea îl ştie cât de violent este, probabil, Moldovan n-a vrut să işte un scandal. Când a lovit-o pe Miruna Inel cu palma (n.r. salvamontista agresată), jandarmul ar fi vrut să aplaneze situaţia şi de la bar i s-a făcut semn că a fost chemată Jandarmeria Montană. Declaraţiile date la poliţie probează aceste lucruri, chiar dacă pe imaginile apărute în presă nu se vede asta, pentru că filmarea este tăiată”, spun martori care au asistat la scandalul din Straja. IJJ Hunedoara prin purtătorul de cuvânt, Nicolae Răducu, a confirmat că a primit aceste informaţii şi în măsura posibilităţilor, dacă filmările le vor parveni, le vor pune la dispoziţia opiniei publice. Martorii mai spun că jandarmul a ieşit din club şi a intervenit la acordarea primului ajutor tinerei lăsată inconştientă de interlop, timp în care au apărut şi jandarmii montani din Straja care au trecut la legitimarea bătăuşului. Pentru că recidivistul, condamnat în urmă cu circa zece ani pentru tentativă de omor, s-a opus şi era recalcitrant, la imobilizarea şi încătuşarea lui a luat parte şi jandarmul Sorin Moldovan, lucru care iarăşi este probat de declaraţiile turiştilor care au fost martori. Cert este că subofiţerul este cercetat acum de superiori iar lipsa sa de tact, imediat după ce a văzut că o tânără fără apărare este lovită atât de violent şi lăsată inconştientă, i-ar putea afecta întreaga carieră. Pe de altă parte, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani a decis reţinerea interlopului Sorin Constantin Palesică şi urmează să decidă dacă-l vor prezenta judecătorilor pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here