Bețivul care a făcut praf patru mașini, la un pas de pedeapsă

0

Magistraţii Judecătoriei Petroşani s-au văzut nevoiți să amâne judecata în dosarul individului care, rupt de beat, a făcut praf patru mașini și a rănit doi nevinovați. Lipsa martorilor de la proces mai amână sentința cu cel puțin o lună de zile. Judecata va fi reluată în data de 21 martie 2016, când este probabil să fie dată sentinţa în cazul său. Tânărul de 25 de ani s-a urcat la volan beat criţă şi fără a avea permis, s-a dus la plimbare prin centrul Petroşaniului. Din cauza băuturii a acroşat o dubiţă parcată, după care a tamponat un autoturism care circula în faţa sa şi pe care l-a proiectat într-un copac. Autoturismul condus de tânăr s-a oprit după ce a mai tamponat alte două maşini, parcate în zonă. La testarea făcută de poliţişti la faţa locului, bărbatul avea o alcoolemie de 1,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar legiştii au stabilit că tânărul avea în sânge o alcoolemie apropiată de coma alcoolică. A fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul, deşi se afla sub influenţa alcoolului.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here