Bărbatul care a omorât o femeie în Gara de Nord din Timișoara a fost prins de polițiști

0

Poliţiştii l-au prins, miercuri, pe bărbatul care şi-a omorât fosta concubină în zona depoului Gării de Nord din Timişoara, urmând ca acesta să fie dus la audieri.

Suspectul a fost descoperit de poliţişti în aceeaşi zonă, după mai multe scotociri făcute de aceştia.

Victima, în vârstă de 30 de ani, angajată la o firmă de curăţenie a gării, şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiaza, în urma mai multor lovituri de cuţit aplicate de fostul concubin, în vârstă de 34 de ani, în spate şi în zona capului.

Martoră la cele întâmplate, o prietenă a victimei le-a declarat anchetatorilor că femeia i s-a plâns în jurul prânzului că fostul concubin o ameninţă pentru că nu mai vrea să stea cu el, întrucât este violent şi bea. După-amiaza, cele două femei stăteau pe banca din faţa blocului de locuinţe din zona triajului, când bărbatul s-a apropiat, a lovit victima cu cuţitul şi a fugit mai departe peste liniile de tren.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here