Arestaţi pentru tâlhărie

0

Indivizii care au tâlhărit sub ameninţarea cuţitului o pensionară din Aninoasa, au fost arestaţi preventiv de magistraţii Judecătoriei Petroşani. Reamintim că indivizii, în miezul nopţii, au intrat peste o femeie de 78 de ani şi după ce i-au pus un cuţit la gât i-au cerut toţi banii din casă. Femeia avea puşi deoparte 400 de lei şi de teamă că tâlharii o vor omorî, le-a dat banii dar indivizii nu s-au mulţumit cu atât. I-au luat bătrânei şi verigheta de pe deget dar şi un ceas. Potrivit unor surse din anchetă, tâlhăria a avut loc la finele săptămânii trecute iar poliţiştii din Aninoasa aveau un cerc de suspecţi. Astfel, aceştia au cerut sprijinul IPJ Hunedoara şi împreună cu procurorul de caz şi mascaţii au decis la suspecţi. „Au fost efectuate trei percheziţii domiciliare la două persoane suspectate de tâlhărie. Una a avut loc pe raza localităţii Aninoasa şi două pe cea a municipiului Vulcan. Cu această ocazie au fost descoperite mai multe bunuri despre care se crede că provin din activităţi infracţionale, dar cel mai important, s-a reuşit recuperarea verighetei şi a ceasului furate din casa pensionarei din Aninoasa, tâlhărită de cei doi”, spun surse din rândul anchetatorilor.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here