APA SERV VALEA JIULUI CERE PERFORMANŢĂ

0

Vizate de noile cerinţe ale Apa Serv sunt firmele care vor lucra pe etapa a doua a proiectul european în valoare de aproape 90 de milioane de euro. Astfel, nici un drum reabilitat cu fonduri europene nu va fi spart de către constructorii angajaţi la reabilitarea infrastructurii de apă şi canal.
 Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, SC Apa Serv Valea Jiului, impune în caietul de licitaţie o condiţie esenţială pentru firmele care vor lucrarea, respectiv să dispună de tehnologia de forare astfel încât să poată efectua lucrările fără să sape tranşee de drumurile proaspăt reabilitate. Societatea de apă nu permite firmei câştigătoare licitaţiei să se atingă de un centimetru de asfalt pus de administraţiile locale pe bani europeni dacă sunt soluţii tehnologice are să permită introducerea conductelor fără săpături de suprafaţă. „Vom cere prin documentaţie ca la licitaţie, unde sunt drumuri făcute pe fonduri europene, să se lucreze prin forare şi nicidecum să se spargă drumul. Vom încerca să lucrăm cât mai mult pe spaţiul din afara drumurilor şi acolo unde este obligatoriu vom sparge. În rest, prin caietele de sarcini, firmelor li se cere să găsească soluţii prin forare. Este necesar acest lucru pentru că pe drumurile reabilitate cu fonduri europene nu este permis timp de cinci ani de zile să se intervină”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Societatea beneficiază de o finanţare europeană pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canal, iar deja prima etapă a acestui proiect s-a încheiat anul trecut. În etapa a doua valoarea investiţiilor se ridică la 89 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, iar Avram spune că „suntem pe drumul cel bun” şi în acest an se vor organiza licitaţiile pentru demararea lucrărilor. Aceste investiţii sunt extrem de necesare dat fiind faptul că infrastructura de apă şi canal n-a mai fost reabilitată de circa 40 de ani.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here