Anchetă la final! Maşina unui jurnalist de investigaţii, incendiată la Petroșani – VIDEO

1

Mașina unui jurnalist de investigaţie a fost incendiată în data de:02.04.2019, la Petroșani.Focul a fost pus intenţionat.

Poliția a deschis o anchetă pentru distrugere, iar criminaliștii au făcut cercetări la fața locului și au ridicat probe solide.

Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ-Hunedoara.

Șeful IGPR, Ioan Buda, a dispus să fie trimiși în Valea Jiului, ofițeri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, a IGPR, în sprijin pentru colegii de la IPJ-Hunedoara.

Potrivit unor surse de încredere, ancheta este la final și într-o perioadă foarte scurtă de timp, atât incendiatorul, cât și cei care sunt implicați în această acțiune criminală vor fi săltați și urmează să-și petreacă mulți ani în spatele gratiilor.

VIDEO

 

Maşina aparţine jurnalistului Robert Wagner, director al Observatorul Național Press. Autoturismul Volkswagen Golf  parcat în fața casei lângă în care locuiește jurnalistul a ars în jurul orei 2.06. Incendiul a fost observat de jurnalist, care a sunat la 112.

 

“Este o acțiune de tip mafiot care mă face să cred că investigațiile și dezvăluirile pe care le-am făcut de-alungul timpului au deranjat. Am încredere în polițiști că îl vor prinde pe incendiator, cât și pe cei care au comandat acestă acțiune criminală. Acțiunea din data de: 02.04.2019, nu mă face nicio secundă să mă opresc din a-mi face meseria de jurnalist .Sunt pregătit pentru a-mi proteja familia și nu voi ezita să mă folosesc de toate mijloacele din dotare, pentru a mă apăra de de cei care cred că sunt mai presus de lege.”, a spus Robert Wagner.

Vom reveni în curând cu imagini video în exclusivitate!

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here