ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru vicepremierul Daniel Constantin

0

Biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, scrie Agerpres.
Potrivit surselor menţionate, decizia ar fi fost luată cu peste 80 de voturi pentru şi 12 împotrivă. La şedinţă a fost prezent şi Daniel Constantin.
De asemenea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, ar urma să preia funcţia de ministru al Mediului. În locul ei, liderul grupului senatorial ALDE, Viorel Ilie, urmează să devină ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Tăriceanu: „Eu m-aş abţine”
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, înaintea ședinței, că el va adopta o poziţie de abţinere în cazul în care se va supune la vot propunerea de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Constantin.
Întrebat cum va vota în cazul unei asemenea propuneri, Tăriceanu a replicat: “A existat o astfel de propunere din partea unui coleg. Nu pot să spun care este sentimentul care predomină în momentul de faţă. O să avem în cursul zilei de duminică o discuţie mai largă într-un organism statutar. (…) Eu m-aş abţine într-o astfel de chestiune, pentru că interesul meu a fost ca ALDE să fie o construcţie puternică, solidă, dar sigur că, în acelaşi timp, nu pot să nu observ anumite derapaje…Nu pot să nu constat, cu părere de rău, anumite luări de poziţie care pe mine mă surprind”, adăugând că declaraţiile din ultima perioadă ale lui Daniel Constantin arată că acesta se poziţionează ca un “reprezentant al sistemului”.
Tăriceanu a adăugat că, în opinia sa, “politica nu este făcută ca unii să obţină poziţii în Guvern sau în alte structuri”. “Politica este făcută de oameni care au împreună o credinţă în valori şi principii”, a spus copreşedintele ALDE.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here