10 miliarde de euro – bani pentru modernizarea localitătilor din Fondul de Dezvoltare si Investitii(PE)

0

Luna mai a venit cu vesti bune pentru primãriile, administratiile intercomunitare si universitãtile din România. Acestea pot  accesa fonduri pentru modernizare, prin Fondul de Dezvoltare si Investitii. Acest Fond va avea la dispozitie 10 miliarde de euro, iar programul se va întinde pe un interval de 20 de ani.
Banii din acest Fond vor putea fi folositi pentru drumuri, canalizare, retele de electricitate si gaze, locuinte sociale,  modernizarea de  spitale, dispensare, crese, scoli si universitãti. Pentru a accesa mai usor aceste fonduri, Guvernul a simplificat procedurile, iar primarii vor trebui sã depunã la Bucuresti doar douã documente.
Cel mai important este faptul cã Fondul de Dezvoltare si Investitii este un  instrument complementar PNDL. Prin cele douã programe, localitãtile din tara noastrã au acces la bani pentru modernizare si pentru investitii, iar cetãtenii – la conditii de viatã mai bune, mai civilizate.
În cadrul Fondul de Dezvoltare si Investitii au prioritate extinderea retelelor de curent electric, de gaz natural, de apã si canalizare, drumuri comunale, judetene, strãzi, poduri si pasaje. Se mai finanteazã prioritar  spitale judetene, municipale, dispensare, centre medicale, dar si scoli, grãdinite, crese, ori campusuri scolare.
Alãturi de PNDL, acest nou program, care alocã prin Fondul de Dezvoltare si Investitii 10 miliarde de euro în urmãtorii 20 de ani, îmbunãtãteste viata românilor si reconfirmã angajamentul PSD de a aduce toate localitãtile României la standardul european de civilizatie.
Prin astfel de mãsuri, PSD îsi respectã angajamentul de a creste nivelul de trai din România. În plus, prin astfel de programe de finantare sunt sustinute investitiile, iar acestea, la rândul lor, duc la crearea de noi locuri de muncã si la crestere economicã. Creãm, în felul acesta premise suplimentare pentru a creste si dezvolta România.

Comandat de Partidul Social Democrat
CUI mandatar 41190008
Executat SC.OBSERVATORUL PRESS.SRL

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here